De ce Steaua nu va câștiga și nici tu nu o vei face

by | Aug 18, 2016 | coaching | 1 comment

Nu am văzut meciul Stelei de marți. Nu că nu am vrut, dar am uitat. Și dacă ma uitam tot nu aș fi scris un articol despre fotbal pentru că nu mă prea pricep la acest sport. Ca sa sa fie clar de la început: ăsta nu e un articol despre fotbal sau despre sport. Este unul despre eșec, victorie și mentalitățile aferente. Este despre acel ceva care pe unii îi ține jos indiferent câte mâini li se întind și pe alții îi ridică, în ciuda faptului că singurele mâini întinse de care au avut parte au fost cele care îi plesneau peste față. Da, e încă un articol despre atitudine. Dar nu e unul filosofic ci un studiu de caz prilejuit de acest meci și mai ales de declarațiile ulterioare ale oficialilor clubului. În acest articol, voi face un exercițiu de analiza a mesajului din subtextul cuvintelor, voi emite o ipoteză despre ce ar putea gândi cei care emit astfel de afirmații și cum ele le influențează, la rândul lor, acțiunile viitoare și șansele de fi campioni ai vieții.

Să începem povestea cu o clarificare: marți seară echipa de fotbal Steaua București a disputat, pe teren propriu, un meci important cu Manchester City, echipă bogată, cu jucători valoroși și antrenată de unul dintre cei mai buni tehnicieni ai momentului. Steaua a pierdut cu 5-0. Pentru cei care nu știu, dacă nu se prezenta la meci, rezultatul final ar fi fost considerat 3-0. Nasoală înfrângere, n-am ce zice. Dar adevărata înfrângere nu a fost pe teren. Pe teren se poate pierde un meci. La vestiare, însă, se pierde o viață de campion.

Să vedem cum! Pentru asta, voi începe cu declarațiile celui care este responsabil de a ghida echipa către viața și mentalitatea de campion – antrenorul. Vreau să facem abstracție de persoana reală și să analizăm strict mesajul discursului de marți seară fiind clasic pentru tiparul veșnicului învins. Nu știu dacă reflectă și mentalitățile antrenorului sau patronului Stelei întrucât nu-i cunosc personal și nu aș judeca un om în urma unui singur eveniment.

Să începem! Aveți mai jos citatul urmat de o interpretare a gândirii din spatele exprimării și în final o explicația pentru care genul acesta de gândire poate fi o problemă pentru cel care o împărtășește.

“E un meci din care trebuie să învățăm foarte multe lucruri pentru că am primit prea multe goluri și în care s-au făcut prea multe greșeli personale. Sunt jucători care nu pot evolua la acest nivel, dar nu vreau să dau nume.”

Traducerea:

Discursul începe aparent bine, de la ideea că acest eșec este o excelentă sursă de îmbunătățire pentru viitor. Apoi însă, continuarea dovedește că erau doar vorbe citite printr-o carte de dezvoltare personală. Ceea ce el vrea este să paseze responsabilitatea unor indivizi și greșelilor lor personale sau chiar incapacității lor de a performa la acest nivel. Jucătorii nu sunt buni. Consideră că treaba unui lider este aceea de conduce echipa. Greșelile indivizilor nu sunt răspunderea lui ci a celor care le-au comis. Problema lor!

Problema:

Totuși un grup de indivizi nu se transformă în echipă de la sine. E treaba liderului să lucreze de la nivel de individ, să lege o echipă iar apoi să o conducă spre succes. Rezolvarea problemelor individuale este în egală măsură responsabilitatea individului cât și a liderului. Neasumarea devine totală în final când afirmă că nu vrea să numească acești indivizi. Nu m-aș referi la efectele potențiale ale acestei afirmații misterioase asupra echipei, dar eu sigur nu aș vrea să fac parte dintr-o echipă al cărei lider consideră că greșeala mea dintr-un meci mă definește ca incapabil (fără șanse de a-mi depăși această condiție) să evoluez la un nivel înalt. Un lider crede în capacitatea celorlalți de a se autodepăși, de a evolua. Un lider vede campionul din cel pe care îl conduce înainte ca persoana însăși să se vadă așa și continuă să o facă chiar și atunci când nimeni altcineva nu mai crede.

”Din fericire am reușit o calificare în grupele Ligii Europa și sper să avem un traseu cât mai lung.”

Traducerea:

Nici eu nu credeam în victoria din această seară așa că meciul era pierdut dinainte să înceapă. Vă rog să nu ne criticați prea tare pentru că cel puțin ne-am calificat în Europa League, pentru care nu am un plan dar am speranțe.

Problema:

O frază scurtă, care este foarte relevantă pentru mentalitatea de înfrânt. Aceștia nu acționează strategic, iar la apariția unei probleme minimalizează sau neagă eșecul focalizându-se pe partea ”bună”. Eu înțeleg din această declarație că antrenorul nu a reușit nici măcar el să-și stabilească un obiectiv în care să creadă sau nu a transmis un obiectiv formulat în așa fel încât să împuternicească echipa. Dacă credea în calificarea în Liga Campionilor nu ar fi folosit ”din fericire” legat de calificarea în grupele competiției inferioare. Oricum acest obiectiv era deja atins înaintea meciului de marți. Aseară tot ce s-a realizat a fost o înfrângere.

Cred că obiectivul real asumat de lider a fost: să ne calificăm în grupele competiției inferioare(Europa League). Calificarea în grupele competiției superioare a fost doar o dorință. Iar dorințele le încredințăm stelelor căzătoare și Zânei Măseluță. Obiectivele sunt cele pe care le încredințăm propriilor noastre acțiuni și eforturi. Gândirea care ar fi putut îndeplini altă dorință a antrenorului – ” Mi-aș fi dorit să avem o altă atitudine în acest meci” – era: vrem să ne calificăm în grupele Ligii Campionilor, iar pentru asta primul pas este să ne calificăm în grupele Europa League iar pasul doi este să învingem Manchester City. Sincer, eu aș fi plusat către un obiectiv chiar mai înalt, dar suficient de Realist și Acceptabil: vrem să ne calificăm în optimile Ligii Campionilor. Obiectivele puternice nasc atitudini puternice care fac posibile acțiunile remarcabile.

Antrenorul, merge chiar mai departe în eroare, neacceptând faptul că a înregistrat un eșec și refuzându-și astfel și pe viitor victoria. Un lider echilibrat și cu gândire strategică ar fi putut spune: ”În această seară nu ne-am atins obiectivul și avem de învățat din asta. Putem fi recunoscători/mulțumiți că ne-am îndeplinit planul B și avem o plasă de siguranță.” Pentru că nu e nimic rău în a avea un plan B, de contingență, în caz că ratezi obiectivul cel mai important. Din contră, ține de un strateg bun. Dar este extrem de nesănătos să nu-ți lingi rănile după o ratare, să nu accepți realitatea. Cum altfel o poți schimba în viitor dacă azi nu o recunoști și accepți?

 

Dovada că lucrurile stau așa? Continuarea discursului: ”Astăzi, din păcate, nu am mai avut aceeași atitudine din meciul cu Sparta Praga. Acum trebuie să ne revenim cât mai repede pentru că sâmbătă avem un meci important cu Dinamo.”

Traducerea:

Când am jucat cu o echipă de o valoare apropiată motivați de un obiectiv în care toată lumea credea am câștigat. Oricum suntem puternici și o să (ne-)o demonstrăm sâmbătă la meciul deosebit de greu pe care îl avem cu o echipă pe care o considerăm mai slabă.

LEGO-VW-Beetle-Model

Problema:

Cineva mi-a spus mai demult că atunci când voi fi cel mai deștept de pe strada mea e timpul să mă mut. Antrenorul își refuză mutarea pe strada celor mult mai deștepți(ca să păstrez metafora și nu pentru a jigni celelate două echipe), unde el ar fi momentan cel mai prostuț consolându-se că e cel mai deștept de pe strada proștilor. Antrenorul amintește de victoria din meciul cu o echipa apropiată ca valoare de Steaua și foarte departe de Manchester și mută cadrul către importanța meciului cu o echipă pe care au învins-o în ultimele înfruntări în 4 din 5 meciuri. Altfel spus compară mere cu pere și se miră că nu sunt căpșuni.

” Dacă vrem să ajungem în grupele Ligii Campionilor trebuie să facem față unor astfel de meciuri. Deocamdată nu putem. Poate a fost și teama și lipsa de experiență. Sunt lucruri pe care nu le poți controla în timpul unui meci.”

Traducere:

Cauzele eșecului care nu e un eșec sunt unele în afara controlului și influenței imediate – teama și lipsa de experiență. Nu puteam face nimic să evităm această înfrângere și pe viitor sperăm să nu ne mai fie teamă și să vină și experiența că doar nu o putem forța.

Problema:

Lucrurile o iau la vale total – antrenorul adoptă total poziția de victimă și abandonează orice șansă de depăși cu succes acest moment în viitor.

”Am și eu ce să-mi reproșez, toți suntem vinovați. Nu vreau să găsesc un vinovat anume. E o înfrângere clară, am primit foarte multe goluri azi, toți suntem vinovați de această înfrângere. E o diferență foarte mare, ei au cumparat jucători de 180 de milioane și noi am adus câțiva jucători. Asta e diferența dintre noi și ei. Noi am încercat cu forțele proprii, încercăm să facem ceva dar nici mie nu-mi convine că am pierdut cu 5-0.”

Traducere:

Finalul declarației alunecă spre pasiv-agresiv prin căutarea de scuze și vinovați. Dacă soluții nu putem avea pentru că nu sunt în puterea noastră, atunci măcar vinovați să găsim: diferența între noi și ei este dată de o sumă de bani care nu ne-a fost pusă la dispoziție. Noi am ”încercat cu forțe proprii”, vinovat este cel care nu ne dă 180 de milioane de euro.

Problema:

Vinovații sunt judecați și primesc pedeapsă. Campionii se întreabă: oare în contextul ăsta am făcut tot ce era în puterea mea pentru a-mi atinge obiectivul? Dacă răspunsul este da, atunci jucătorii Stelei au fost campioni aseară. Și campionii pierd meciuri. Chiar mai multe decât câștigă. Dar meciul pierdut, abordat cu mentalitate de campion reprezintă doar șansa de progresa și trezește dorința de a încerca din nou până când reușesc. Ciclul excelenței oricărui campion este: decide ce vrei – acționează – eșuează – linge-ți rănile – învață lecția – eșuează mai bine data viitoare. Și de la capăt.

De fapt, șirul de declarații post meci poate să îți mai dea încă o lecție: mentalitatea păguboasă este molipsitoare. Dacă ești propriul tău lider, ai grijă pe lângă cine stai și pe cine alegi mentor! Dacă ești antreprenor sau liderul unei echipe, ai grijă ce ”boală” transmiți celor pe care îi influențezi. Spun asta pentru că și în acest caz problemele antrenorului par să fie reflexia limitărilor patronului.

Dacă antrenorul suferă o disonanță cognitivă serioasă asumându-și și nu prea condiția de victimă și nefiind, încă, pe deplin conștient de faza de negare în care se află, discursul finanțatorului reprezintă apogeul neputinței și renunțării:

Eu nu mă așteptam să fie așa, de când am căzut cu ei am spus că nu-i poate bate decât Dumnezeu pentru că sunt prea puternici, dar nu mă așteptam să fie o diferență așa de mare. 

Traducere:

Sunt așa dezamăgit încât singura bucurie pe care o mai pot avea este aceea că, deși echipa a pierdut, eu am avut dreptate când am anticipat acest lucru. Deci eu nu am pierdut chiar de tot.

Problema:

Starea de învins este una perversă pentru că te învață să crezi că singura victorie posibilă este prevederea propriului eșec pe sistemul: ”știam că așa va fi dar eu măcar am încercat; sunt un erou iar soarta e crudă.” De aici mai este doar un mic pas până la auto-sabotaje menite să întărească noua convingere. Finalitatea? Depresie.

”Mie nu-mi place să fiu la coadă, dar trebuie să accept situația pentru că nu am ce face. Acum îmi dau seama care este valoarea noastră. Dacă nu pot la nivelul ăsta mai bine mă las de fotbal, ce să fac? Nu ai cum să ajungi niciodată la valoarea lor. Poate în Europa League, cu alte cuvinte mai la coadă, așa. Asta e, ce să facem? Nu-mi place, eu când sunt învins nu îmi place, este umilință.”

Traducere:

Am eșuat, am fost umilit și toate astea se datorează faptului că am încercat. Singura soluție pentru a nu mai simți asta în viitor este să renunț și să mă las de fotbal. Verbal mă exclud totuși din tagma învinșilor ”(TU) Nu ai cum să ajungi niciodată la valoarea lor.”

Problema:

Să încerci și să pierzi în fața unui adversar despre care ai ”spus că nu-i poate bate decât Dumnezeu pentru că sunt prea puternici” însemană să fi codaș și reprezintă o umilință. Soluția?! Să renunți, să te lași, să nici nu începi. Pentru că a nici nu încerca de frica eșecului e chiar glorios și util. Poate o vei face când vei fi mai pregătit. Da… Are sens.

lego6

”Sunt dezamăgit, nu mai ai chef să faci nimic când vezi asta.”

Traducere:

Eu sunt dezamăgit de voi și accept acest sentiment și când tu te simți așa ”nu mai ai chef să faci nimic” , dar EU mă mai gândesc ce voi face.

Problema:

Poate doar că singurul licăr rămas din campionul ce există în fiecare a fost redus la o problemă de chef: nu m-am decis încă dacă eu mai am chef să lupt pentru scopul meu sau mă dau bătut. Poate campionul va fi mai puternic și va alege varianta unu…

Ce am învățat din toată isprava asta?! Probabil nu prea multe pentru că suntem slabi la a învăța din propriile greșeli. Din ale altora… nici atât. Totuși cred că pot concluziona că majoritatea nu ajung campioni pentru că nu știu să-și seteze obiective puternice, nu își recunosc fricile, înfrângerile și punctele slabe și plasează soluțiile în afara influenței sau controlului lor. Nu! De fapt, cred că paradoxal, problema e alta – majoritatea oamenilor au ca singur standard de reușită perfecțiunea. Dar perfecțiunea e cel mai prost standard posibil. Nu poate fi definită, este diferită pentru fiecare și deci nu poate fi atinsă. Asta duce la descurajare și amorțeală – nici nu mai încearcă cu adevărat sau nu-și dau voie să greșească. Dacă totuși ceva merge prost au tendința de a plasa vina în exterior. Asta îi lasă fără putere, iar campionii au nevoie de putere. De aceea cred că eșecurile sunt necesare și utile pentru că ne ajută să ne conturăm limitele actuale și să ne stabilim noi obiective de îmbunătățire cât mai realiste. Ne ajută să știm cât de puternici suntem și ne dau indicii despre cum putem deveni și mai puternici.

Dacă tot vorbim de sport și putere aș vrea să vă spun o scurtă povestire despre ce înseamnă spiritul de campion. Când mergeam la antrenamentele de kick-boxing la sala lui Ciprian Sora îmi plăcea să ajung cu jumătate de oră mai devreme să mă uit la antrenamentul profesioniștilor. Într-o zi am asistat la următoarea scenă: la finalul antrenamentului, în partea de condiționare fizică, Ciprian le-a dat să facă 400 de abdomene. Chiar când se apropiau de final și toți erau asudați și îmbujorați bine, le-a mai dat un supliment de 100. Instantaneu s-a auzit un vaiet general și toți au inceput să se țină de burtă sau să numere din doi în doi. Un singur băiat a avut o reacție diferită. A strâns din dinți și, vădit îndurerat, a închis ochii și a început noua serie. El era deja la al doilea antrenament în acea zi și probabil mult mai obosit ca ceilalți. Trei luni mai târziu era campion mondial la categoria sa.

Am scris acest articol pentru că eu cred că e important să ne amintim(da, mă includ și pe mine că nu mă ajută mereu memoria) cum recunoaștem semnele unei mentalități de învins, dar și ce înseamnă a fi campion. Precum o înfrângere nu te face un învins nici campion nu devi atunci când primești o cupă, o medalie, o centură. Atunci devin cei din jur conștienți că ești campion. Campion ești atunci când îți asumi un obiectiv important pentru tine și acționezi consecvent și focalizat pentru atingerea lui, atunci când faci tot ce stă în puterea ta pentru a-l atinge fără a te plânge, când ajungi să crezi că nu există eșec doar lecții și noi obiective.

P.S. Eu nu cred că voi care citiți acest articol nu veți câștiga jocul vieții voastre și nici nu cred că o contaminare cu o atitudine de învins este ireversibilă. Hai totuși să nu riscăm: închideți ochii și băgați abdomene! Centura vă așteaptă.